“Cînd am vazut, în închisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Și atunci m-am gîndit că existăo forță supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlanțuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănțui și elibera.
Iar a viețui acolo, la închisoare, fară asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit… Atunci s-a nascut în mine credința nelimitată în atotputernicia și atotbunatatea divină.
Am devenit un gînditor creștin cînd mi-am dat seama că fără revelație, fără asistența divină, nu pot ști nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot ști de unul singur. Cînd mi-am dat seama caă fără Dumnezeu nu poți cunoaște sensul existenței umane si universale.
Eu n-am destin. M-a protejat Dumnezeu. Destinul nu opereaza la mine. Întîmplarile au alergat peste mine, dar n-au reușit sa mă nimicească. Asta m-a dus cu gîndul la Dumnezeu, care e situat deasupra întîmplarilor vietii mele.”
